Autor: Oana NESTERIUC
Editura Lumen
Aparitie: Iasi, 2018
Nr. pag.174
ISBN 978-973-166-503-0
Lingvistica contemporană cercetează relaţia dintre limbă şi gândire din perspectiva unităţii dintre ele. Considerându-le «planuri infuzate unul în celălalt», limba se sprijină pe gândire şi, totodată, gândirea nu se poate forma în afara limbii. Funcţia limbii este de a servi drept instrument al formării ideii, a participării ei nemijlocite la formarea ideii, de a înregistra schimbările în gândire prin modificări în inventarul lexical, dar şi de a exprima «într-un mod specific, propriu, sistemul conţinut (gândirea şi experienţa umană) […].» Dar unitatea dintre limbă şi gândire nu presupune identitatea lor. Prin gândire se înţelege «capacitatea de a oglindi sau chiar procesul oglindirii realităţii sub formă de noţiuni, judecăţi, raţionamente» şi «are un mecanism mai perfecţionat decât posibilităţile de exprimare […].» […] Se admite de obicei că evoluţia limbii are loc în paralel cu evoluţia gândirii. Aşa cum găsim în Scurtă istorie a lingvisticii, încă din cele mai vechi timpuri s-au făcut observaţii asupra limbii, începând în India cu Vedanga, primele documente de limbă care, plecând de la comentarea textelor vedice şi a căror scop era păstrarea în forma ei tradiţională, au fost numite «gramatici filologice». (Autoarea)