RON58.00

Ortodoxia şi noile mişcări religioase

Ortodoxia şi noile mişcări religioase
Ortodoxia şi noile mişcări religioase
Autor: Ciprian Marius CLOŞCĂ
Editura Lumen
www.edituralumen.ro
www.librariavirtuala.com
Iaşi, 2009
Nr. pag. 535
ISBN 978-973-166-162-9
Studierea fenomenului neoreligios datează de mai puţin de o jumătate de secol. Anii "60 —"70 ai secolului trecut s-au constituit în debutul unei noi discipline în arealul istoriei religiilor lumii: studiul noilor mişcări religioase. Indiferent că erau de inspiraţie creştină sau necreştină, aceste noi mişcări au tras semnalul de alarmă privind anumite mutaţii semnificative la nivelul mentalului religios. Nu există biserică sau religie tradiţională care să nu fi fost afectată, mai mult sau mai puţin, de apariţia noilor mişcări religioase. Sentimentul religios, ca şi planul identitar al oamenilor, a început să se transforme, să evolueze, să se deplaseze de la o societate la alta, de la o generaţie la alta. Astăzi, fenomenul neoreligios priveşte zeci şi sute de milioane de persoane din întreaga lume. In România, neoreligiile sosesc din Occident, dar multe dintre ele poartă amprenta şi influenţele multor religii orientale. Pendulând între sincretism şi eclectism, multe din noile religii se constituie într-un amalgam confuz de idei, doctrine şi practici. In acest sens, un foarte concludent exemplu îl reprezintă America de Sud, India şi Africa, unde populaţia, în cea mai mare parte a ei încreştinată, păstrează totuşi influenţele magico-religioase ale religiozităţii precreştine.
Editura Lumen
Reviews

Customers who bought this product also purchased
De Docta Ignorantia
De Docta Ignorantia
Adevar si cunoastere in rationalismul critic
Adevar si cunoastere in rationalismul critic
Manufacturers
Quick Find
 
Use keywords to find the product you are looking for.
Advanced Search
1 x Propuneri de optionale cu caracter practic pentru aria curricula
1 x Conflictul din Orientul Apropiat în perioada 1948-2000
1 x Depăşirea fenomenologiei clasice în filosofia creştină cont
1 x Tehnologia identificarii biometrice
1 x Între conflict şi economie
1 x Între mit şi realitate
1 x Sensul teandric al iubirii
1 x Dictionar frazeologic roman selectiv
1 x Hatha Yoga Pradipika
1 x Eul şi religia. Cercetări de psihologie şi filosofie
1 x Cercetari, studii si abordari in stiintele umaniste
1 x Cercetarea politicilor sociale
1 x Entomologia: intre „operete” din natura si somitati istorice
1 x Despre securitate, consolidare democratica si buna guvernare : R
1 x Decentralization And State Capacity
1 x Deschideri postmoderne în ştiinţele politice
1 x De Docta Ignorantia
1 x The Actual Problems of the Theory and Practice of Modern Pre-sch
1 x Dimensiuni psiho-sociale ale integrarii europene
1 x Britishness and multiculturalism
1 x Melchisedec al Romaniei
1 x Culegere de exercitii si probleme de matematica
1 x Teste pregatitoare la limba si literatura romana
1 x Gheranda Samhita
1 x Doctrina neomachiavelista
1 x Creaţie şi întrupare. Teoria logosului de la Ioan Teologul la
1 x Splendoarea bucuriei in ontologia trinitatii
1 x Enciclopedia curiozitatilor
1 x Elemente psiho-socio-politice in administratia publica
1 x Heidegger si rostirea fiintei
1 x Scurta istorie a logosului
1 x Comunicatii de voce si comunicatii de date
1 x Cercetări multidimensionale în ştiinţele umaniste
1 x Publicitatea si administratia publica sub presiunea eticii
1 x Alianţe şi cooperări
1 x Dezvoltarea, nuantarea si activizarea vocabularului
1 x Agricultura si horticultura
RON871.60
Manufacturer Info
Editura Lumen
Editura Lumen Homepage
Other products
Share Product
Share via E-Mail Share on Facebook Share on Twitter Share on Google Buzz Share on Digg
Currencies
osCommerce