Editura Lumen
Univers
Autor: Flavius DRAGOMIR
Nr.pag: 104
Limba: romana
ISBN: 978-973-166-507-8
Aparitie: Iasi, 2018
Imaginile blurate i-au chinuit nopţile,
Liniile încurcate i-au spulberat crengile.
Atâta gri l-a făcut să caute un răspuns
Şi un semn l-a împuns.
S-a dus să întrebe vrăjitoarele
Despre ce au vrut să spună acele stele,
Când îi vor dispărea tăieturile de pe mâini,
Când uneltele nu-i vor mai vibra şi când ochii nu îi vor mai fi fântâni.
Drumul nu a fost uşor,
Trebuia să facă fiecare pas încetişor.
Să nu calce pe vreun os alb cu miros de negru
Şi ros de şoarecii care şi-au imprimat sunetul galben integru.
Focul făcut de ciuperci îi ardea încet picioarele,
Tăişul ierbii îi rupea feroce hainele,
Florile ascunse se uitau cu milă şi iubire la el,
Dar copacii cu zâmbete roşii priveau altfel…