RON15.00

Drepturile minorului

Drepturile minorului
Drepturile minorului si raspunderea pentru faptele sale
Autor: Daniel VASILE, Ionut Ciprian DASCALU
Editura Lumen
www.edituralumen.ro
www.librariavirtuala.com
Iaşi, 2009
Nr. pag. 139
ISBN 978-973-166-136-0
Publicarea lucrării de faţă urmăreşte acoperirea necesităţii minorului, acela de a avea drepturi, indiferent de etnie, naţionalitate, sex, vârstă, religie, boală, handicap şi alte criterii. Pe lângă dreturi, minorul trebuie să aibă şi obligaţii pe care trebuie să le respecte indiferent de etnie, naţionalitate, sex, vârstă, religie, boală, handicap şi alte criterii. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a dobândit aplicabilitate directă în dreptul intern în ce priveşte drepturile minorului, astfel devine o obligaţie pentru magistraţi şi avocaţi, dar şi pentru cadrele didactice şi studenţii facultăţilor cu profil juridic, cercetători şi pentru toţi cei investiţi cu atribuţii în administarrea legii, dar şi părinţilor care trebuie să le respecte acorde demnitate minorului. Această publicaţie vizează protecţia juridică a persoanei umane. Aceasta, în esenţă reglementează raporturile divergente şi consacră dreptul unei ersoane fără discriminare. " Nici un om liber nu va fi închis sau nimicit în vreun fel fără a fî judecat în mod legal de egalii săi potrivit legilor ţării" . In această formulare se observă germenii dreptului la viaţă şi la liberatate, precum şi rudimente ale dreptului la un proces echiatbil, în principal la consacrarea principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor.
Editura Lumen
Reviews

Manufacturers
Quick Find
 
Use keywords to find the product you are looking for.
Advanced Search
1 x Anatomii ficţionale
1 x Gesturi firesti
1 x Cutia cu pereti de cer
1 x Bulevardul iluziilor colţ cu strada libertăţii
1 x Destine poetice
1 x Frânturi de poveste
1 x Candela
1 x Gandurile unei lesbiene
1 x Ceasuri târzii
1 x Atlas ezoteric de adorat femeia
1 x Cand trandafirii nu mai infloresc
1 x Isihasm in manastirile spatiului mioritic romanesc
1 x ADVERSUS HAERESES, vol. 2
1 x Secte sinucigaşe
1 x Adversus Heresis. Filosofie Creştină şi dialog cultural
1 x Salvarea bisericilor de orice rit din Romania
1 x Splendoarea bucuriei in ontologia trinitatii
1 x Melchisedec al Romaniei
1 x Ortodoxia şi noile mişcări religioase
1 x Heidegger si rostirea fiintei
1 x Adeversus Haereses Filosofie Crestina si Dialog Cultural, vol. 3
1 x Creaţie şi întrupare. Teoria logosului de la Ioan Teologul la
1 x Eul şi religia. Cercetări de psihologie şi filosofie
1 x Depăşirea fenomenologiei clasice în filosofia creştină cont
1 x Scurta istorie a logosului
1 x Sensul teandric al iubirii
1 x Dinamica fenomenului religios si modernizarea rurala
1 x Rolul duhovnicului în viaţa creştinului
1 x De Docta Ignorantia
1 x Cine citeste sa inteleaga. Talcuiri la vorbe grele din Noul Test
1 x Hatha Yoga Pradipika
1 x Bazele stiintei solului
1 x Teste de matematica pentru admiterea in clasa a V-a
1 x Tehnologia identificarii biometrice
1 x Dezvoltarea, nuantarea si activizarea vocabularului
1 x Agricultura si horticultura
1 x Comunicatii de voce si comunicatii de date
1 x Culegere de exercitii si probleme de matematica
1 x Dictionar frazeologic roman selectiv
1 x Elemente de design industrial si design ergonomic
1 x Matematica. Culegere de exercitii si probleme
1 x Propuneri de optionale cu caracter practic pentru aria curricula
1 x Gheranda Samhita
1 x Publicitatea si administratia publica sub presiunea eticii
1 x Teste pregatitoare la limba si literatura romana
1 x Entomologia: intre „operete” din natura si somitati istorice
1 x The Actual Problems of the Theory and Practice of Modern Pre-sch
1 x Enciclopedia curiozitatilor
1 x Drept penal european
1 x Drept international privat - partea generala actualizata
1 x Constructia sociala a profesiei de consilier de probatiune
1 x Drept procesual penal. Partea generala
1 x Balistica judiciara
1 x Abuzul de drept
RON1,392.20
Manufacturer Info
Editura Lumen
Editura Lumen Homepage
Other products
Share Product
Share via E-Mail Share on Facebook Share on Twitter Share on Google Buzz Share on Digg
Currencies
osCommerce