Jurnalul meu de lesbiană
Sau despre fenomenologia imaginii
Nume autor: Medeea Iancu
Editura: Lumen
Data Apariţiei: Iaşi aug. 2007
Pag: 73 Format A4
Preţ: 1

Deschiderea către o fenomenologie a imaginii propusă de Medeea Iancu apare a fi o încercare de recucerire în spaţiul literaturii a cotidianului.
Dimensiunea fenomenologică este dată de suspendarea (epohe) semnificării şi respingerea hermeneuticelor textuale.
Agresivitatea limbajului este în fond presiunea realului asupra imaginii.
Impresia nemanifestă este că imaginea texturează realitatea, iar evenimentele sânt percepute ca cenzurate de construcţii semantice şi convenţii. Pentru a accede la o adevărată fenomenologie a imaginii Medeea îşi propune să reinventeze arbitrariul cotidianului. Referirea la erotic este o introducere în dimensiunea trăirii care capătă semnificaţie în jocul secund al conştientizării şi exprimării.
Prima parte a textului propus este o redare subiectivă a experienţei erotice: „realizez un exerciţiu de apropiere prin iubire. Iubirea faţă de mine exprimată prin dorinţa faţă de Heloise. Sunt Lora şi o să mă povestesc aici. Până unde pot să ajung în mine”.
„În Minele”ca univers de povestit devine astfel un exterior şi astfel capătă noţiune de obiect „obiectul Lora” care poate fi povestit. Sau măcar expus. Proza Medeei respinge semnificaţiile. „Nu ajung până la limita mea, prezenţa convingerile ei mă înjumătăţesc. Nu este un absurd care să mă creeze e ceva care mă lasă să stau cu capul pe sânii ei şi atât”. Experienţa alterităţii e un fenomen în sens kantian şi astfel nu poate întemeia, nu justifică fiinţa ci fiinţarea.
Experienţa alterităţii este apoi suprimată fenomenologic „azi ea nu mă interesează” în căutarea unei realităţi congruente a eului „ce vreau eu este o apropiere faţă către faţă cu eul ei. Un exerciţiu de validare a minelui meu”. Jurnalul unei lesbiene este în fond o validare a eului, prin experienţa alterităţii propriului eu, care totuşi se înstrăinează în fiinţare. Fiinţarea este nume şi imagine care oferă trăire „ce are imaginea ei încât îmi oferă pofte”. Preferarea este în fond o alienare a subiectului în fenomenal „sau ce aspir eu de o vreau pe ea”.
Experienţa Heloisei este îndrăgostirea de exterioritate, tensiunea relaţiei cu aceasta este tensiunea esenţială între esenţă şi aparenţă. Heloise nu poate ajunge la nivelul Lorei pentru că se pierde, dar exteriorul fenomenalul este mereu centrifug şi tranzitoriu şi are destinul de a se pierde. Centrarea în exterioritate este iluzorie. Poate că imaginea oferită are o conştiinţă. Heloise devine oglinda lumii. Multiplicitatea relaţiilor Heloisei poate semnifica multitudinea de nume şi forme pe care o ia Exteriorul. Fiinţa ca atracţie către Eu are o pasiune către Unicitate. Dar „dragostea se întâmplă ca o spunere între euri pentru că eurile se recunosc într-un alt stadiu decât trupurile”.
Fenomenologia Medeei s-r putea desprinde într-o mistică a celuilalt. Heloise ar putea fi o forţă creatoare, un Matrix care să permită Lorei autocunoaşterea. Dar Medeea preferă Dezvrăjirea.
Lumea este o fenomenologie a imaginii sau ar putea fi. Aceasta, sau un jurnal al unei lesbiene, sau orice altceva. Fenomenologia Medeei refuză interpretarea.
Antonio Sandu
Director Editura