Abordarea simbolisticii arborelui în psihologia analitică junghiană
Autor: Corina Nicoleta OGREZEANU
Editura Lumen
www.edituralumen.ro
www.librariavirtuala.com
Iaşi, 2006
Nr. pag. 85
ISBN 978-973-1703-19-0
Arborele este una dintre cele mai bogate şi mai răspândite teme simbolice, simpla ei bibliografie poate alcătui o carte. Simbol al vieţii în continuă evoluţie, în ascensiune spre cer, arborele evocă întreg simbolismul verticalităţii, ca arborele lui Leonardo da Vinci. Pe de altă parte, pentru caracterul ciclic al evoluţiei cosmice: moarte şi regenerare; de acest caracter ciclic amintesc mai cu seamă arborii foioşi, cărora în fiecare an le cad şi le cresc din nou frunzele. Mircea Eliade distinge şapte interpretări principale pe care de altfel, nu le consideră exhaustive, dar care se articulează toate în jurul ideii de Cosmos viu, în veşnică regenerare. În pofida unor aparenţe superficiale şi a unor concluzii pripite, arborele, chiar sacru, nu este pretutindeni un obiect de cult; el este întruchiparea simbolică a unei entităţi ce-l depăşeşte şi care poate deveni ea însăşi obiect de cult. Arborele înlesneşte comunicarea între cele trei niveluri ale cosmosului: cel subteran, prin rădăcinile ce răscolesc adâncurile în care se împlântă; suprafaţa pământului, prin trunchi şi crengile de jos; înaltul, prin ramurile dinspre vârf, atrase de lumina cerului. Reptile se târăsc printre rădăcinile sale; arborele leagă lumea htoniană şi lumea uraniană. Adună laolaltă toate elementele: apa circulă cu seva lui, pământul i se încorporează prin rădăcini, frunzele i se nutresc cu aer, iar din frecarea lemnului ţâşneşte focul.
Editura lumen