RON12.00

Perspective culturale şi politice asupra evenimentelor din 1968

Perspective culturale şi politice asupra evenimentelor din 1968
Perspective culturale şi politice asupra evenimentelor din 1968
Autor: Bogdan Alexandru CHELARIU
Editura Lumen
www.edituralumen.ro
www.librariavirtuala.com
Iaşi. 2009
Nr. pag. 110
ISBN 978-973-166-157-5
“Şi în artă apare această mişcare ce exaltă şi neagă în acelaşi timp”, va spune Albert Camus despre revoltă. Citându-l pe Nietzsche, care spune că artistul nu tolerează realul, Camus va adauga că, în acelaşi timp, nici un artist nu se va putea dispensa de real, fiindcă tocmai creaţia artistică reprezintă „exigenţa unitaţii şi refuzul lumii”. Camus remarcă ostilitatea faţă de artă manifestată în decursul istoriei de mulţi partizani ai revoluţiilor. Rousseau vede arta drept o corupere a naturii, Saint-Just va fi un vehement duşman al frumuseţii în detrimentul virtuozităţii, Revoluţia Franceză nelăsând în urmă sa vreun mare poet, ci un ziarist ca Desmoulins şi un scriitor clandestin precum Sade, iar saint-simonienii vor revendica o artă utilă din punct de vedere social. Discursul nihiliştilor ruşi va fi asemănător, spunând că o pereche de cizme este mai utilă decât opera lui Shakespeare, alţii preferând o bucată de brânză oricărui Puşkin. Urmează excomunicarea artei lui Tolstoi, ca mai apoi, Rusiei revoluţionare să nu-i pese deloc de statuile lui Venus şi Apolo aduse de Petru cel Mare la Sankt-Petersburg. Poate pe bună dreptate, va spune Camus, în mizerie imaginile fericirii sunt dureroase...
Editura Lumen
Reviews
Manufacturers
Quick Find
 
Use keywords to find the product you are looking for.
Advanced Search
Manufacturer Info
Editura Lumen
Editura Lumen Homepage
Other products
Share Product
Share via E-Mail Share on Facebook Share on Twitter Share on Google Buzz Share on Digg
Currencies
osCommerce