Top » Catalog » Filosofie »

RON15.00

Om, creaţie, libertate

Om, creaţie, libertate
Om, creaţie, libertate. Cultura ca orizont ontologic uman în concepţia filozofului Lucian Blaga
Autor: Ioana Camelia ŞANDOR
Editura Lumen
www.edituralumen.ro
www.librariavirtuala.com
Iaşi, 2008
Nr. pag. 124
ISBN 978-973-166-087-5
Lucrarea de faţă se dorea a fi iniţial o transpunere a sistemului filosofic blagian în termenii ordinii atât de familiare fiecăruia dintre noi: începutul (apariţia omului), dezvoltarea (cunoaştere) iar în final se dorea adăugarea sensului (cultură şi Dumnezeu). Au apărut apoi îndoielile, semnificaţiile care iniţial au fost ignorate şi care acum se întorceau sub forma unor imperative. Nu se poate ignora în corpul unei lucrări sensul ultim; trebuie să-l macini, să-l duci încoace şi încolo pentru ca acesta să trădeze raţiunea întregului edificiu. Am decis, în acest fel, să încep această lucrare, elaborată în termenii propriei înţelegeri, cu Marele Anonim. De ce începem cu Marele Anonim? Într-o primă instanţă pentru că unitatea, oricât de fascinantă ar fi, nu poate fi preluată şi analizată fără sensul metafizic – cel puţin nu în termenii acestei lucrări (deşi nu ne este teamă de o eventuală extrapolare). Ar constitui un dezavantaj major pentru orice abordare stagnarea la un nivel intermediar în condiţiile în care un filozof şi-a continuat gândul prin “cel mai nobil risc al spiritului uman”, prin cercetarea “întocmirilor profunde” care dezaxează şi dau ordinea atotordonatoare.
Editura Lumen
Reviews
Manufacturers
Quick Find
 
Use keywords to find the product you are looking for.
Advanced Search
0 items
Manufacturer Info
Editura Lumen
Editura Lumen Homepage
Other products
Share Product
Share via E-Mail Share on Facebook Share on Twitter Share on Google Buzz Share on Digg
Currencies
osCommerce